INTERVIU | Dan Alexa: „Speculațiile de la meciul cu Voluntari au fost niște tâmpenii, rivalii erau disperați!”

INTERVIU | Dan Alexa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa (37 de ani) a reușit să o salveze de la retrogradare pe Concordia Chiajna în ultima etapă a play-out-ului. El răspunde acum, la rece, acuzelor lansate de contracandidate.

Un final greu, v-ați salvat pe ultima sută. Ce s-a întâmplat la începutul play-out-ului? După ce ați învins Dinamo în sezonul regulat, iar apoi Pandurii, nu ați mai bătut pe nimeni 10 meciuri la rând?
Da, am început foarte greu play-out-ul, a fost și un moment psihologic la meciul cu ASA, un meci nebun, cu doi eliminați, cu jucător trecut în poartă și am pierdut, apoi am pierdut și cu Pandurii acasă și am intrat în calculele pentru retrogradare. Un alt moment psihologic a fost când Timișoara ne-a egalat în minutul 90. Au fost câteva întâmplări nefericite. Apoi, noi am jucat în aproape toate meciurile cu patru-cinci jucători sub 21 de ani.

Și cu Voluntari?
Da, și cu Voluntari am avut patru jucători sub 21 de ani în teren, plus Albu, care are 23, e și el tânăr. Acestea au fost obiectivele mele când am venit la Chiajna, salvarea de la retrogradare și promovarea mai multor jucători tineri.

Meciurile voastre cu Botoșani și Voluntari au fost suspectate de aranjamente de rivalii voștri pentru salvarea la retrogradare…
Botoșaniul a avut o ocazie imensă la 1-0 pentru ei, puteau face 2-0. Apoi, puteau să mai primească un penalty. Au fost speculații venite din disperare, pentru că orice amănunt conta. Și declarațiile lui Ionuț Popa și ale lui Stoican… Practic, ei depindeau de meciul nostru cu Voluntari. Dacă pierdeam noi, Pandurii și Timișoara erau salvate. Normal că au pus presiune mare pe noi. Speculațiile de la meciul cu Voluntariul au fost niște tâmpenii. Dacă unii poate au făcut în trecut așa ceva, nu înseamnă că se poate și în pezent.

„Mi-am motivat jucătorii cu declarațiile lui Ionuț Popa și Stoican”

V-au afectat înainte de meci declarațiile lor?
Eu mi-am motivat jucătorii citindu-le declarațile lui Ionuț Popa, Stoican și Marin Consdescu! Erau lucruri neadevărate, spuse de oameni la disperare. A fost un impuls pentru noi, în afar celui normal, de a nu retrograda. Până la urmă, eu i-am înțeles pe cei trei.

A venit DNA-ul la club? Așa au amenințat Ionuț Popa și Flavius Stoican.
Eu am spus ce aveam de spus. Mie îmi pare rău de Stoican, că e prietenul meu. Chiar a făcut o treabă excepțională acolo. Toată lumea se aștepta ca Pandurii să retrogradeze chiar înaintea celor de la ASA, dar au avut șanse de salvare până în ultima etapă. E prietenul meu și chiar n-aș vrea să trăiesc ce a trăit el, să retrogradezi în ultimele două minute, după ce egalase cu două minute înainte!

Ați fost avantajați fiindcă ați jucat meciul cu Voluntari pe teren neutru. Tu ce ai fi zis dacă una din cele două contracandidate ar fi fost în locul vostru?
Eu înțeleg și declarațiile lor, pânăla un punct, dar au sărit calul când au început cu DNA-ul, cu supoziții că nu ar fi fost meciurile corecte. Normal că ne-a avantajat faptul că am jucat pe teren neutru, este clar, dar nu avem nicio vină că s-a jucat la Pitești.

Ceva fire albe ți-au apărut în păr?
Da, da, da, chiar mi-au apărut! A fost o perioadă foarte grea, dar m-a ajutat foarte mult să evoluez ca antrenor. Sunt bucuros că în trei ani de antrenorat, din trei obiective, le-am îndeplinit pe toate trei. Dar sub nicio formă nu trebuie să mai trăim ce am trăit anul acesta, pentru că anul acesta am avut șansă, dar poate în anii următori nu vom mai avea dacă ajungem în aceeași situație spre final.

Cât te consumă psihic un astfel de final? Ai nevoie de medicamente pentru calmare, de terapie cu un psiholog?
Te consumă enorm. Noi am avut și 10 meciuri în care nu am câștigat. Jucam bine, aveam momente foarte bune, ratam, la prima ocazie adversarul marca, părea o situație fără ieșire. Te consumă enorm de mult. Dar am încă toleranța la stres foarte bună. A contat și sprijinul pe care l-am avut din partea președintelui Tănase și a întreg staff-ului, a tuturor celor care sunt în jurul echipei.

„Vrem să aducem psiholog la echipă”

Se tot discută problema asta cu psihologul. Tu de părere ai, e nevoie la echipă?
Da, da, eu cred că e nevoie. Dacă marile cluburi folosesc așa ceva, nu văd de ce n-am folosi și noi. Un psiholog înțelege mai bine, mai în amănunt, anumite situații și poate ajuta foarte mult antrenorul principal.

Păi și vrei să îți iei în staff un psiholog?
Da, chiar vorbeam cu domnul Tănase și există posibilitatea să aducem un psiholog.

Mi-ai spus că sunt bani la Chiajna. S-au achitat salariile pentru sezonul care s-a încheiat?
A fost restanță doar o lună, dar ea se va achita săptămâna asta. La ce probleme sunt în fotbalul românesc, ar fi fost păcat să retrogradeze Concordia Chiajna, pentru că și-a respectat jucătorii, antrenorii.

Ce vei face în continuare? Rămâi la Chiajna sau ai alte oferte?
Am semnat pe doi ani jumătate. Obiectivul în prima jumătate de an a fost să scăpăm de retrogradare, iar anul următor să fim în primele 10.

Te gândești și la play-off?
Este greu. Trebuie să o luăm pas cu pas, să le dăm în continuare credit jucătorilor tineri, pentru că au crescut. La meciul cu Voluntari, Dobroslavevici, Fota, Deaconu au fost titulari și sunt toți Under 21, iar Albu, și el titular, are 23 de ani. Am scăpat de retrogradare cu ei în teren, în lupte adevărate, nu băgându-i câte 10-15 minute. Ei trebuie să rămână, dar cu siguranță trebuie să aducem și câțiva jucători care să crească nivelul echipei, ca să nu mai pățim ce am pățit anul acesta.
 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×